Gazonul de pe „Francisc Neuman” a rămas fără garanţie
10.06.2020

După 5 săptămâni de la recepţia gazonului de pe noul „Francisc Neuman”, suprafaţa de joc ridică semne de întrebare. Câştigătoare a licitaţiei, compania din Giurgiu susţine că suprafaţa de joc nu a fost întreţinută corespunzător, iar de acolo a apărut deteriorarea care se poate vedea cu ochiul liber. În acest sens, prin vocea directorului ei Ovidiu Petrache, firma a declarat ca şi-a retras garanţia:

„Către: PRIMARIA ARAD, SERVICIUL BAZE SPORTIVE

În atentia Domnului Primar al Municipiului Arad

D-LUI N. IGNAT și altor persoane interesate

Stimați Domni,

Cu regret vă informăm că am observat greșeli majore pe care le-ați făcut în exploatarea și întreținerea Stadionului UTA, dupa ce ați preluat la recepție lucrările pe care le-am executat în conformitate cu contractul dintre noi și Primăria Arad nr. 61077/2018.

Prin prezenta vă atragem atenția că ați distrus bunuri din patrimoniul public și că vă retragem garanția pentru lucrările pe care le-am facut. Nu aveți dreptul din acest moment să desfășurați nici o acțiune care să ne afecteze în vreun fel, în legătură cu garanția. LUCRĂRILE EXECUTATE CONFORM CONTRACTULUI 61077/2018 NU MAI BENEFICIAZĂ DE GARANȚIE, DIN CAUZA GREȘELILOR GRAVE DE EXPLOATARE ALE BENEFICIARULUI PRIMĂRIA ARAD, CARE LE-A DISTRUS!

Ați încalcat sfaturile pe care le-ați primit de la noi, nu ați tuns cu mașina de tuns, ața cum v-am recomandat înca din etapa de achiziție și de la prima întâlnire (v. Minuta 1/2018), ci cu scarificatorul, ați folosit utilaje neadecvate, ați nisipat greșit terenul. Ați tăiat țevile de irigație și alimentarea cu curent electric a electrovalvelor, grupului de pompare.

Gazonul artificial a fost ars, jumulit și călcat cu utilaje grele. Au fost distruse rigole. Nu a fost implementată dispoziția de șantier referitoare la aerisirea grupului de pompare. Fertilizarea a fost făcută cu mare întârziere, dar în tot acest timp a fost redusă înălțimea gazonului, slăbindu-l și mai mult, uneori reducând brusc, exagerat, înălțimea lui, după ce a fost lăsat să crească mult.

Nu a fost efectuată carotarea (aerarea de toamnă) ci găurire, nu s-a lucrat la îmbunătățirea permeabilității, ci doar s-a stresat gazonul, tăindu-i rădăcinile. Nisiparea a fost făcută cu nisip de la care nu s-au prezentat certificate de calitate (e foarte posibil să nu fi fost nisip quartic 0-2, ci nisip normal 0-4 care va zgâria jucătorii și va distruge gazonul).

Puțurile nu au fost autorizate și nici plățite, deși dl. Ignat și echipa cu care lucrează la Baze Sportive le-au comandat și ne-au asigurat că le vor plati. Suntem într-o situație de ilegalitate ce trebuie să înceteze, deci ne vom ridica pompele și vom închide puțurile, de aceea vă privește direct sursa de apa pentru irigare. Puțurile apar în caietul de sarcini al achiziției ca sursă de apă, pentru că le aveați în teren, deci nu trebuiau făcute altele. Însă nu le-ați mai găsit și ne-ați cerut să facem altele, chiar dacă nu le ofertaserăm inițial. Nici nu era cazul, nu erau în lista de cantități. Înțelegem că în continuare refuzați să le plătiți.

Ne-ați reținut penalități nejustificat, din cauza întârzierilor pe care le-ați provocat, oprindu-ne lucrările.

09.06.2020, ing. Ovidiu Petrache”

 

Garanţia era valabilă doi ani de la data recepţiei din 30 aprilie 2020.