Finala LNBF continuă! FCC Baschet UAV Arad a învins-o cu 67-61 pe Sepsi într-o atmosferă superbă
26.04.2022

FCC Baschet UAV Arad s-a impus cu 67-61 împotriva campioanei Sepsi în al treilea meci al finalei LNBF. După două înfrângeri la Sfântu Gheorghe săptămâna trecută (76-61 și 84-68), „galben-albastrele” au învins în această seară într-o polivalentă arădeană care a fost plină până la refuz. Mâine, de la ora 19, finala continuă, tot la Arad, cu meciul patru, iar în cazul unei noi victorii a formației arădene ultimul act se întoarce la Sfântu Gheorghe pentru duelul decisiv. 

Arădencele au început bine partida și au condus pe aproape toată durata primului sfert. Înainte de pauză însă, „galben-albastrele” au avut o serie de ratări și le-au permis oaspetelor să revină în joc, iar la finalul primei reprize, Sepsi era în avantaj, 34-31. Tot jucătoarele echipei din Sfântu Gheorghe au fost mai eficiente și în debutul sfertului trei și avantajul a crescut până la 45-40, însă gazdele au avut un run excelent de 10 puncte care le-a readus în avantaj, înainte ca Sepsi să marcheze trei puncte în finalul sfertului. Așadar, ultima repriză mică a început de la scorul de 50-48, iar aportul publicului s-a văzut în finalul de meci: formația din Covasna nu a reușit să revină în avantaj și FCC Baschet UAV Arad rămâne în calcule pentru cel de-al 10-lea titlu din istorie. 

Antrenorul Bogdan Bulj a fost extrem de mulțumit după succesul din această seară: „Nu ne-am dat bătuți, am spus-o și înainte de meci, cred în această echipă, cred în aceste jucătoare. Vreau să îmi felicit echipa pentru meciul foarte bun pe care l-au făcut în defensivă. În plan ofensiv am avut unele ratări, dar este normal. Vreau să mulțumesc suporterilor pentru că au umplut sala în această seară, fără ei ar fi fost foarte dificil. Sper și cred că mâine vor fi și mai mulți oameni în sală. Acest club și acest oraș merită o asemenea victorie. E normal să fim fericiți, am învins-o pe Sepsi după foarte mult timp. Acum trebuie să ne relaxăm și să fim pregătiți pentru încă o mare luptă mâine seară.”

Ultimul succes al echipei arădene împotriva lui Sepsi data din decembrie 2015.