Festivalul salamului traditional la Nadlac
04.05.2019

STIRI ARAD

Comunitatea slovacă din oraşul arădean Nădlac, cea mai mare din ţară, a organizat cea de a III-a editie a festivalului salamului tradiţional, produs în zonă de sute de ani şi devenit un brand local, cele mai bune reţete fiind premiate, vineri seară, de specialişti din Serbia, Ungaria şi România. 

Salamul de casă se produce la Nădlac din secolul al XIV-lea, însă slovacii care s-au stabilit în zonă în urmă cu două secole au îmbunătăţit reţeta, iar astăzi această specialitate nu lipseşte din nicio gospodărie a zonei. 
Pentru că este atât de celebru, comunitatea slovacă s-a gândit să-i dedice un festival, în care cele mai gustos salam uscat să fie premiat, aproape 30 de producători locali prezentându-şi specialităţile. 

Festivalul Salamului Uscat, organizat de Uniunea Democratică a Slovacilor şi Cehilor din România (UDSCR) a reunit sute de localnici, care au petrecut în noaptea de vineri spre sâmbătă, după ce comisia de evaluare formată din specialişti din Serbia, Ungaria şi România şi-a dat verdictul. 

Toate familiile folosesc aceeaşi reţetă, diferă doar cât timp este afumat si maturat, cum este păstrat produsul. Localnicii folosesc un amestec de carne de porc şi vită, adaugă slănină, iar principalele condimente sunt boiaua, chimenul, piperul şi usturoiul. 
Salamul de Nădlac se vinde cu 60 - 70 de lei kilogramul, iar cumpărătorii sunt din toate colţurile ţării, însă localnicii primesc comenzi inclusiv din ţări învecinate, unde produsul a câştigat diverse premii la competiţii culinare.