Anchetă internă la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad după ce 2 paciente susțin că o femeie care era diabetică a murit în unitatea medicală fără să fie consultată de un medic, ci doar de asisente medicale. Apoi cele 2 paciente spun că au stat 2 ore în salon cu cadavrul femeii, care era suspectă de coronavirus. După ce a murit a venit și rezultatul: pozitiv.
S-a întâmplat sâmbăta trecută în clădirea fostului spital municipal din Arad, iar de gardă era un singur medic la 5 secții.
Elena Popescu, care a fost internată în secția de medicină a muncii din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad, se afla în salon cu încă două femei. Una dintre ele, diabetică, a început să se simtă rău, la scurt timp de la internare.
Mai grav este că nici un medic nu a venit să se intereseze de starea pacientei, deși aceasta avea grave probleme de respirație.
O altă pacientă confirmă că femeia moartă a fost văzută doar de asistente.
Femeia moartă în spitalul județean a fost depistată cu Covid-19 chiar în ziua morții, când au venit, de altfel, rezultatele analizelor.
Celor 2 pacinete le este teamă că ar putea duce virusul acasă în familie.
Conducerea spitalului a declanșat o anchetă internă.
În ziua în care femeia de 53 de ani a murit în secția fostului spitalul municipal de gardă era un sigur medic.
Pe de altă parte, fostul spital municipal are deja pacienți cu coronavirus, iar conducerea spitalului județean spune că atât medicii, cât și asistentele poartă combinezoanele de protecție, și este posibil ca pacientele să nu îi fi recunoscut, pentru că sunt îmbrăcați identic.