Veşti proaste pentru cei care au făcut o adevărată afacere, cumpărând maşini din străinătate, la un preţ mai mic, pentru că au volanul pe dreapta.
Pe aceştia de anul viitor îi aşteaptă cheltuieli în plus. Legea îi obligă să mute volanul pe stânga, în caz contrar nu vor mai putea circula în România. Registrul Auto Român vrea să impună noi criterii de omologare a autoturismelor după Brexit.
Noile prevederi se vor aplica de la 1 ianuarie 2021, dacă nu va fi stabilită o perioadă de tranziție. Va crește siguranța în trafic, spun specialiștii.
În schimb se vor goli portofele celor care au cumpărat o astfel de maşină care în ultimii ani a putut fi considerată o adevărată afacere. Mutarea volanului pe stânga și înlocuirea instalațiilor poate să coste de la 700 la peste 2.000 de euro, în funcție de modelul maşinii.
Dealerii de maşini din România se orientează deja, să nu rămână în pierdere. Aceştia evită să cumpere din străinătate autoturisme cu volan pe dreapta iar proprietarii care vor să le vândă cer sume tot mai mici. Nici clienții nu se înghesuie să le cumpere.
În România au fost omologate aproximativ 20.000 de mașini cu volan pe dreapta, anul trecut. Numărul lor este cu aproape 10.000 mai mic decât în 2018, arată statisticile oficiale.