Majestatea Sa Margareta și Alteța Sa Regală Principele Radu se vor afla la Săvârșin de Crăciun și Anul Nou, alături de Alteța Sa Regală Principesa Sofia.
În împrejurările actuale, programul public al Familiei Regale cu ocazia sărbătorilor de Crăciun va fi restrâns.
Marți, 22 decembrie 2020, la ora 12, Majestatea Sa Margareta, însoțită de Principesa Sofia, va oferi spitalului din Săvârșin saltele și echipamente pentru paturi, precum și un punct de spălătorie. Donația va fi făcută în aer liber, în perimetrul din fața spitalului.
În aceeași zi, la ora 12.30, în Satul Regal, Majestatea Sa și Principele Radu vor oferi daruri de Crăciun angajaților de la Castelul Regal și de la Ocolul Silvic din Săvârșin. Vor fi prezenți primarul localității, dl. Ioan Vodicean și preotul paroh, Călin Mădăluță.
Miercuri, 23 decembrie 2020, la ora 12, Majestatea Sa Margareta, însoțită de Principesa Sofia, va oferi daruri familiilor nevoiașe din Săvârșin.
În fiecare an, Majestatea Sa obișnuia să prezinte presei bradul din Salonul mare al Castelului și masa de Crăciun din Sufrageria mare. Anul acesta, Biroul de Presă va pune la dispoziție imaginile cu pregătirile de Crăciun filmate în interiorul Castelului.
În ziua de 24 decembrie 2020, Biroul de Presă al Casei Majestății Sale va transmite mesajul de Crăciun al Majestății Sale Margareta Custodele Coroanei.
Familia Regală va petrece privat restul zilelor de Crăciun și Revelionul, la Castelul Săvârșin.
Evenimentele publice de la Săvârșin sunt organizate de Fundația Colecția Familiei Regale a României cu sprijinul generos al Băncii Transilvania, Electrolux, Studio Moderna, Profi România, Procter & Gamble, Resolute Asset Management Romania și Biroului Asigurătorilor de Autovehicule din România.