Examen pentru administratorii de condominii. Acesta va avea loc la Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură a judeţului Arad care deţine în sistemul cameral autorizaţia necesară derulării cursului de administratori de condominii.
Astfel, în data de 12 septembrie a.c. de la ora 17:00, la sediul instituţiei se va organiza examenul iniţial, care este un examen de cunoştințe de bază şi se adresează persoanelor atestate ca şi administrator sau tuturor celor ce pot dovedi experienţa în domeniu.
În urma absolvirii acestui examen , persoanele declarate admise vor beneficia de reducerea numărului de ore la jumătate.
Persoanele interesate sunt aşteptate să se înscrie până la data de 2 septembrie 2019, în vederea obţinerii bibliografiei de examen.
“Meseria de administrator condominiu implică o doză mare de responsabilitate, este important ca cei care activează în domeniu să fie la curent cu reglementările în vigoare şi să aibă o bună pregătire teoretică și practică”, declară preşedintele CCIA Arad, domnul arh. Gheorghe Seculici.
Documente necesare înscrierii:
• copie buletin/carte de identitate;
• copie certificat de naştere;
• copie certificat de căsătorie, dacă este cazul;
• copie diploma studii medii sau studii superioare.
“Pentru a putea presta această activitate este nevoie de un certificat de calificare profesională, eliberat de un centru de formare profesională și de un atestat eliberat de primar, plus cazierul judiciar care să dovedească faptul că nu ați suferit nicio condamnare pentru o infracțiune economico-financiară”, informează managerul Centrului de Formare Profesională din cadrul CCIA Arad, prof. Carmen Crişan.
La absolvirea cursului se eliberează certificatul de calificare profesională, solicitat de autoritățile publice locale pentru dobândirea calității de administrator de condominii.
Informații suplimentare: CCIA Arad - prof. Carmen Crişan, telefon 0730 188 299, email carmen.crisan@ccia-arad.ro.