Conferința „Poetul Aron Cotruș și cultura Aradului“ susținută de prof.univ.dr. Alexandru Ruja a fost așteptată cu multă nerăbdare de către public. După o muncă asiduă, poeziile lui Aron Cotruș, care au apărut de-a lungul vremii în diverse publicații, cum ar fi: „Românul“, „Lupta“ , „Solidaritatea“, „Tribuna Nouă“, dar și altele, inclusiv operele din exil, au fost strânse într-un volum publicat pentru prima dată în anul 1991, sub îngrijirea prof.univ. dr. Alexandru Ruja. Acesta a reliefat mai ales perioada pe care Aron Cotruș a petrecut-o la Arad, cu diverse întreruperi, între anii 1911 și 1928. „Poetul a venit la Arad la rugămintea lui Vasile Goldiș. Dar în primă fază nu rămâne prea mult aici, ci pleacă la Viena pentru studii. Se va reîntoarce însă în Arad în anul 1913 și va fi unul dintre exponenții de vârf ai culturii arădene din acele timpuri. De altfel, Aron Cotruș este primul poet expresionist care a debutat cu volumul «Sărbătoarea morții».
Un alt fapt de remarcat este și acela că a fost primul autor care a scris un poem despre România după Marea Unire“. Prof.univ.dr. Alexandru Ruja a mai scos în evidență și alte aspecte inedite despre Aron Cotruș și a prezentat publicului o serie de volume de poezii, documente și fotografii, unele dintre ele foarte rare, care au aparținut poetului. Nu în ultimul rând a avut loc și lansarea ediției critice a Operelor poetului, apărută în trei volume, în 2019, la Editura Muzeul Literaturii Române. Evenimentul s-a încheiat cu un foarte interesant și viu dialog cu publicul prezent având ca subiect viața și opera lui Aron Cotruș.