UTA a obținut o victorie dramatică, dar meritată, 2-1, pe terenul Politehnicii Iași, după o partidă dominată în totalitate. Flores a marcat pentru gazde în minutul 9, dar apoi UTA a controlat partida, având mai multe ocazii, însă golurile au venit abia în prelungiri: Erico a egalat în minutul 90+2, iar Ciprian Rus a marcat golul de trei puncte în ultimul minut.
Ieșenii au avut prima ocazie în secunda 12 a partidei, când Erico a fost deposedat de către Djuranovic, acesta a scăpat singur cu Iacob, însă portarul arădenilor a respins șutul atacantului gazdelor. Elevii lui Daniel Pancu au marcat în minutul 9: Vorobjovas a fost deposedat la mijlocul terenului de către Djuranovic, acesta a trimis o pasă care l-a prins avansat pe Ilie, iar Flores a pătruns și l-a învins pe Iacob cu un șut din 15 metri. Arădenii au preluat apoi controlul jocului, însă ocaziile importante au lipsit, doar Albu i-a pus probleme portarului Brănescu printr-un șut de la distanță. În repriza secundă însă, arădenii au dominat jocul și au avut mai multe ocazii importante la poarta gazdelor. Golurile însă au venit doar în prelungiri: Erico a egalat în minutul 90+2 cu o lovitură de cap la un corner, iar Ciprian Rus a dat lovitura decisivă în ultimul minut al prelungirilor cu un șut din apropiere.
Tehnicianul arădenilor, Laszlo Balint, a oferit primele impresii după succesul obținut in extremis: „Trebuie să-mi felicit băieții, căci, cu excepția primelor 10 minute când adversarul a și reușit să marcheze, făcându-i noi niște cadouri nepermise, am controlat autoritar meciul. Scoțând din context acele prime 10 minute, cred că am făcut cel mai bun joc din acest campionat, am avut ocazii foarte multe. Având siguranță în defensivă, cel puțin a doua repriză a fost controlată în totalitate de noi. Din păcate, nu am dat gol mai repede, din fericire am reușit să forțăm până la final și am crezut chiar și după egalare că putem să întoarcem rezultatul și să îndreptăm punctele către noi. Acest lucru este admirabil, ținând cont de ceea ce s-a întâmplat în urmă cu patru zile. Cu Argeșul, practic am terminat meciul în genunchi, iar acum, iată, ieșim de pe teren mulțumiți cu ceea ce am realizat și mulțumiți cu faptul că am crezut până la final, așa cum am crezut și la Voluntari. Am reușit să facem un joc bun pe atacul pozițional, ceea ce nu s-a întâmplat demult. În condițiile în care, totuși, am jucat în deplasare. Sperăm să confirmăm acest lucru și etapa viitoare, pentru că avem nevoie să legăm victoriile pentru a urca în clasament. Mai avem nevoie să câștigăm acasă și pentru a ne mulțumi suporterii. Apropo de ei, de fanii noștri, s-a demonstrat în aceste ultime trei etape că nu este ușor să iubești această echipă. Am trăit toate stările posibile în aceste prime etape din 2021. Dar de asta este frumoasă viața de utist, de aia iubim cu toții acest club. Cu siguranță, echipa va deveni din ce în ce mai bună, aceste victorii, aceste reușite, ne ajută să credem mai mult în potențialul nostru și să ne crească încrederea în propriile forțe.”
Despre victorie a vorbit și atacantul Liviu Antal: „Meciul trecut am pierdut pe final, iată că acum noi am fost cei care am câștigat în ultimele minute. Am crezut până la final, trebuie să crezi până în ultimul moment, este important ca echipa să știe acest lucru. Avem o echipă cu caractere, care s-a dăruit până în ultimul minut, iar asta s-a văzut pe tabelă.”
Arădenii ajung la 24 de puncte după acest succes, la egalitate cu FC Botoșani și Viitorul, iar duminică, de la ora 20:45 primesc vizita lui Dinamo.
FOTO: UTA în culori