Veşti bune pentru stadionul nou al Aradului. O echipă de 70 de muncitori lucrează intens pentru terminarea lucrărilor. În acest timp, Sergiu Bîlcea, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Arad şi Ionel Bulbuc, viceprimarul Aradului, au participat la o întâlnire cu preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, în care au cerut prezenţa echipei de omologare a stadionului pentru începutul lunii aprilie, în aşa fel încât în iulie să poată găzdui jocuri de fotbal. „Am cerut echipa de omologare pentru a nu pierde timp cu problemele birocratice, să nu ajungem în situaţia în care finalizăm stadionul dar nu avem timp să îl omologăm. Propunerea noastră a fost primită cu deschidere şi am încredere că vom primi sprijinul FRF pentru tot ce înseamnă stadionul Aradului. Astăzi am fost pe teren să văd cum decurg lucrările. Tabelele şi turnicheţii au fost comandaţi deja, am văzut o echipă de 70 de muncitori care lucrează intens. Cer un efort tuturor, firmei, funcţionarilor, pentru a avea în timp util stadionul pregătit pentru jocuri de fotbal în prima ligă. Asigurăm toate condiţiile necesare pentru ca UTA şi Aradul fotbalistic să ajungă acolo unde merită: pe prima scenă a fotbalului”, a declarat Sergiu Bîlcea, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Arad.