Duel arădean în Cupa României!
03.09.2019

Ultimele două echipe arădene rămase în Cupa României se vor întâlni într-un duel direct. UTA a trecut în turul anterior de Şoimii Lipova, cu 1-0, în vreme ce Crişul Chişineu Criş a eliminat fără drept de apel Lunca Teuz Cermei, 6-0. 

Sorţii au decis ca cele două să se întâlnească la mijlocul săptămânii viitoare în runda cu numărul 4 a competiţiei. Întrucât UTA va avea etapă liberă după amânarea duelului cu Universitatea Cluj, partida se va juca cel mai probabil marţi, de la ora 16:30, la Chişineu Criş. 

În ediţia precedentă, UTA a fost eliminată la penalty-uri de prim-divizionara Politehnica Iaşi, după 3-3 la finalul celor 120 de minute.  

Foto: uta-arad.ro