Drumuri în lucru în judeţ
03.03.2020
Vremea buna a scos deja utilajele la lucru pe soselele judetului.
Se lucreaza pe tronsoanele de drum judetean Barsa – Moneasa si Gurahont – Dieci – Buteni.
Două drumuri judeţene importante sunt în lucru în acest moment. Sergiu Bîlcea, vicepreşedintele Consiliului Judeţean, a fost pe teren să vadă stadiul lucrărilor.
„În 2016 am promis că vom dezvolta zona aceasta, începând cu infrastructura. Drumul Bârsa – Moneasa este important pentru că asigură accesul spre staţiunea cea mai importantă a judeţului nostru. Este în lucru în acest moment, pe anumite tronsoane se toarnă primul strat de asfalt. Drumul Gurahonţ - Dieci - Buteni nu a fost asfaltat până acum, au început lucrările şi vom oferi un drum modern celor din zonă. Anul viitor sperăm să înceapă lucrările şi la drumul Dieci – Dezna, aflat în acest moment în stadiul de licitaţie pentru proiectul tehnic. Drumurile judeţene sunt o prioritate a mandatului nostru şi am reuşit să ducem sume importante de bani pentru modernizarea lor, din fonduri europene, guvernamentale şi din bugetul propriu”, a declarat Sergiu Bîlcea, vicepreşedintele CJA.