Două clădiri de la Spitalul Municipal, construite în anul 1836, vor fi renovate, cu 39 de milioane de lei, de Consiliul Județean! Pentru asta, consilierii județeni au aprobat astăzi devizul estimativ. Este vorba despre proiectul câștigat de Consiliul Județean Arad, prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), prin care se va realiza renovarea energetică moderată a Corpurilor C6 și C7 din cadrul fostului Spital Clinic Municipal. Valoarea totală a lucrărilor este de 38,9 milioane lei, cu TVA. În urma aprobării indicilor economici și ai celor tehnici, urmează elaborarea Proiectului Tehnic și, apoi, începerea efectivă a lucrărilor.
„Am depus acest proiect la numai două săptămâni după ce am preluat clădirile de la Primărie, și l-am câștigat. Acum ne apucăm de muncă! Sunt clădiri construite în 1836, care de-a lungul anilor au avut parte doar de intervenții minore, nu de o modernizare amplă. Prin proiect vom reorganiza fluxurile și circuitele medicale, vom asigura o creștere a gradului de confort și de siguranță și, de asemenea, vom realiza și o economie a cheltuielilor legate de consumul de energie termică și electrică. Sumele economisite astfel se vor întoarce spre noi investiții sistemul de sănătate arădean”, a declarat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.
În cadrul acestui proiect se vor executa lucrări de reabilitare termică a elementelor de anvelopare a celor două clădiri, refuncționalizarea interioară, prin recompartimentări și refacerea finisajelor interioare la subsol, înlocuirea tâmplăriilor exterioare și înlocuirea tuturor instalațiilor pentru cele două corpuri, subsol și parter.
De asemenea, în cadrul proiectului, vor fi amplasate trei stații de încărcare autovehicule electrice.