Peste 350 de cetățeni s-au programat, anul acesta, la consultatie în Ambulatoriul SCJU Arad prin intermediul cererii de programare on-line disponibilă pe site-ul instituției – www.scjarad.ro - și alți 200 și-au deschis cont on-line pentru a se putea programa direct, respectiv pentru a-și putea consulta istoricul medical!
Din luna ianuarie a acestui an, SCJU a pus la dispoziția cetățenilor posibilitatea deschiderii contului on-line "Dosarul medical online al pacientului”.
Acesta poate fi creat direct de acasă, de către persoanele care nu au fost internate în spital din aprilie 2021 și până în prezent. Persoanele care au efectuat investigații medicale sau au fost internate în această perioadă isi vr putea deschide cont doar după prima vizită la spital – unde vor solicita informațiile necesare la Biroul de Programări, situat la intrarea în Ambulatoriul SCJU Arad, din strada Andrenyi Karoly, nr 2-4.
Din totalul de 200 de conturi deschise până acum, în jur de 70 nu au putut fi activate deoarece titularii acestora fie figurau deja în baza de date fie nu au accesat link-ul de activare a contului în termen de 24 de ore sau au introdus o adresă de e-mail greșită.
Acestia trebuie sa faca o sesiyare printr-un e-mail la adresa secretariat@scjarad.ro pentru a putea fi ajutați în vederea activării contului
Dosarul medical online al pacientului”, disponibil pe site-ul scjarad.ro, asigură acces pacienților la propriile informații privind: datele de identificare, lista consultațiilor și rapoartele medicale lista seturilor de analize de laborator efectuate și buletinele de investigații, lista programărilor si a internărilor , lista prescrierilor de medicamente precum și informații financiare.