Distincție pentru încă o firmă care a donat pentru Spital
29.07.2019




Încă un investitor arădean care a făcut donații consistente Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad a fost astăzi distins de președintele Consiliului Județean Arad. Dl. Iustin Cionca a acordat această distincție oamenilor de afaceri care au contribuit considerabil la renovarea compartimentului Infecțioase Copii și modernizarea Secției de Neonatologie, în cadrul campaniei Asociației "Cetatea Voluntarilor".

Iustin Cionca și Ana Maria Nyeki Popa, președintele Asociației "Cetatea Voluntarilor", au organizat evenimentul de astăzi, în cadrul căruia reprezentanții companiei Aptiv, au primit distincția de merit și medalia ,,Crucea Centenar”. La întâlnire au mai participat și reprezentanții Spitalului Județean, Mircea Onel, director medical, și Angelica Filimon, șefa secției Neonatologie.

,,Mulțumesc companiei Aptiv pentru implicare în comunitatea locală, pentru faptul că este un model de responsabilitate socială. Parteneriatul cu societatea civilă, prin intermediul doamnei Anamaria Nyeki Popa, căreia îi mulțumesc și pe această cale, produce în continuare rezultate impresionante. La rândul său, administrația locală a realizat investiții fără precedent în sistemul de sănătate publică arădean. În anul 2018, Consiliul Județean a cumpărat săptămânal câte un aparat medical nou și performant. Până acum am investit peste 30 de milioane de euro în modernizarea Spitalului Județean și avem în lucru proiecte de peste 50 milioane de euro, iar diferența între ceea ce a fost acest spital și ceea ce este acum este foarte vizibilă”, a declarat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.

Compania Aptiv, reprezentantă de CEO-ul Pascal Ballonad și Andreea Meici, manager resurse umane, a donat suma de 190 000 lei.