Informare SCJU Arad: Astăzi avem 149 de pacienți internați pe secțiile COVID-19 ale Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad, dintre care 20 sunt pe Anestezie și Terapie Intensivă. Nu toți pacienții de pe terapie intensivă sunt intubați și ventilați mecanic - unii dintre ei respiră cu ajutorul unei măști de oxigen, simplă sau C-PAP.
Din când în când își dau jos masca și vorbesc cu personalul medical. Le spun medicilor că își doresc să poată respira fără ajutor. Să plece acasă la familie.
Cei trei hunedoreni, transferați la Arad, sunt internați pe Secția Clinică de Anestezie și Terapie Intensivă II. Aceștia au ajuns prima dată la spital la Deva, însă respirau tot mai greu, iar medicii au considerat că necesită terapie intensivă.
I-am întrebat cum cred ei că s-au îmbolnăvit și care au fost primele simptome. Unii ne-au spus că nu au fost decât în localitatea de domiciliu, iar la început au crezut că au răcit ușor, însă treptat le-a fost tot mai greu să respire și au considerat că e mai bine să se prezinte la spitalul din Deva. Sunt optimiști că se vor vindeca și se vor întoarce acasă. Este foarte important pentru orice pacient, indiferent de ce afecțiuni suferă, să aibă o stare de spirit ridicată. Le-am dat exemplu pe pacientul de 52 de ani, din Arad, care a stat pe terapie intensivă 25 de zile intubat și ventilat mecanic și care a reușit să învingă lupta cu acest virus extrem de contagios.
Ne punem toată încrederea în medici, dar și în pacienți că vor reuși să urmeze exemplul arădeanului!