Biblioteca Județeană „Alexandru D. Xenopol” Arad va fi gazda unui inedit eveniment. Astfel, miercuri, 23 septembrie, începând cu ora 18:00 , în Grădina de lectură va fi lansată o carte, la care a lucrat un colectiv al instituției noastre într-o fructuoasă colaborare cu bucătari, patiseri și un fotograf culinar. Este vorba de „Dicționarul comorilor culinare locale“, care a apărut în două ediții, respectiv în limba română și în limba maghiară. Într-o prezentare grafică deosebită, volumul ne introduce în gastronomia regiunii Aradului multicultural. Scopul lucrării este acela de a vă aduce aminte de gusturi, mirosuri și imagini „îmbibate “ în noi, de pe vremea părinților și bunicilor noștri. Cele 112 rețete pot fi preparate de către cei interesați, iar farmecul acestora constă tocmai în simplitatea lor. Menționăm că volumul a fost finanțat prin Programului Interreg România-Ungaria și face parte din Proiectul „Probleme comune, soluții comune – îmbunătățirea cooperării între administrațiile publice ale județelor Arad și Bekes“. Pentru mai multe detalii vă rugăm accesați prezentarea propiectului la adresa: https://bibliotecaarad.ro/wp-content/uploads/2020/08/Prezentare-proiect-Workmix-204-converted.pdf. Lucrarea va fi prezentată de către Tokács Máthé Mónika și dr. Doru Sinaci, directorul Bibliotecii Județene„Alexandru D. Xenopol“. Rugăm publicul care va fi prezent la eveniment să respecte normele de protecție sanitară.