Dezinsecţie în municipiu
12.06.2021
Primăria Municipiului Arad va demara săptămâna viitoare prima acţiune de dezinsecţie în spaţiile deschise de pe domeniul public şi privat al Municipiului Arad.
Dezinsecția este programată în intervalul 16-18 iunie, pe timp de zi, între orele 07:30 -17:00. În cazul în care condiţiile meteorologice sunt nefavorabile, data/durata prevăzută se va decala/prelungi.
Tratamentul chimic se va efectua prin utilizarea insecticidelor biologice specifice şi se va aplica cu scopul de a distruge şi a preveni dezvoltarea larvelor de insecte pe lângă fâşiile de apă de la malul lacurilor, a apelor curgătoare, a bălţilor, a canalelor deschise, terenuri virane şi în general toate zonele umede de pe raza municipiului Arad.
Se va folosi un produs insecticid concentrat special conceput pentru combaterea ţânţarilor. Produsul este avizat de Ministerul Sănătăţii, deci nu afectează oamenii şi animalele, având efect strict asupra ţânţarilor.
Comunicat PM Arad: Primăria Municipiului Arad va demara săptămâna viitoare acţiunea de dezinsecţie (delarvizare) în spaţiile deschise de pe domeniul public şi privat al Municipiului Arad. Dezinsecția este programată în intervalul 16.06.2021 -18.06.2021, pe timp de zi, între orele 07:30 -17:00. În cazul în care condiţiile meteorologice sunt nefavorabile, data/durata prevăzută se va decala/prelungi.
Tratamentul chimic se va efectua prin utilizarea insecticidelor biologice specifice şi se va aplica cu scopul de a distruge şi a preveni dezvoltarea larvelor de insecte pe lângă fâşiile de apă de la malul lacurilor, a apelor curgătoare, a bălţilor, a canalelor deschise, terenuri virane şi în general toate zonele umede de pe raza municipiului Arad.
Se va folosi un produs insecticid concentrat emulsifiabil, special conceput pentru combaterea ţânţarilor (Culex Pipiens, Aedes, Albopictus) în stadiu de larvă, care conţine un regulator de creştere în formă liberă cu eliberare lentă.
Produsul este avizat de Ministerul Sănătăţii, deci nu afectează oamenii şi animalele, având efect strict asupra ţânţarilor.
Din punct de vedere al eficienţei aplicării măsurilor de combatere şi eliminare a unor potenţiale focare de infecţie, acţiunile de dezinsecție (delarvizare) trebuie tratate în mod unitar atât pe domeniul public cât şi privat, spaţii deschise ale persoanelor fizice şi juridice la nivelul localităţii, pentru evitarea unor reinfestări sau apariţii a unor noi zone contaminate, motiv pentru care se recomandă tuturor cetăţenilor, asociaţiilor de locatari/proprietari, agenţilor economici şi instituţiilor de pe raza municipiului Arad, să efectueze tratamente de delarvizare în spaţii deschise pe malurile apelor, în depozite de anvelope uzate, subsoluri de la blocuri etc. în perioada de desfăşurare a acţiunilor de delarvizare efectuate pe domeniul public şi privat.