Prima etapă din seria a 4-a a Ligii a 3-a va programa şi primul derby cu aer de promovare. La Pâncota, Şoimii Lipova şi Universitatea Craiova 1948 se vor duela în runda inaugurală, iar meciul va fi transmis în direct de TV Arad.
Pentru Kevin Trabalka, întâlnirea de vineri va fi cu atât mai importantă cu cât în acestă vară, atacantul arădean a ajuns la gruparea olteană chiar de la Lipova, pentru care a fost golgheter în ediţia trecută de campionat, cu 26 de reuşite.
Între buturile Universităţii va fi cel mai probabil Roberto Bodea, goalkeeperul care a evoluat în sezonul precedent pentru UTA, şi care a ajuns în Bănie din postură de fotbalist liber de contract în aceasta vară.
Şoimii Lipova-Universitatea Craiova va fi în direct pe TV Arad, vineri, de la ora 18:00.
Foto: sportarad.ro