Supercupa României se va disputa în premieră la Arad, sâmbătă seară de la ora 20:30. Pe Arena „Francisc Neuman” se vor înfrunta campioana României, CFR Cluj, și câștigătoarea Cupei României, Sepsi Sfântu Gheorghe. Dacă pentru clujeni este cea de-a noua Supercupă disputată (până acum au câștigat patru din cele opt jucate), pentru formația din Covasna este prima prezență în această competiție.
Antrenorul CFR-ului, Dan Petrescu, a confirmat că gândurile sale se îndreaptă doar spre meciul de mâine seară, deși peste cinci zile echipa sa joacă împotriva lui Pyunik Erevan pentru calificarea în turul 2 preliminar al UEFA Champions League: „Mereu mă gândesc la următorul meci, nicio secundă nu mă gândesc la alt meci. În plus, e un meci cu trofeul pe masă, nu contează dacă avem sau nu meci oficial. Când vezi trofeul…orice jucător din lume vrea să joace așa meci. Finalele se joacă ca să le câștigi, degeaba ajungi în finală dacă o pierzi. Vrem să o câștigăm, respectăm Sepsi, știm că au un lot fantastic. Au dus mulți jucătotri noi, nu vor pierde play-offul în acest sezon. Au și un antrenor pe care îl apreciez de când e aici, ne respectăm, au o echipă organizată, au dubluri pe posturi. Va fi un meci echilibrat și micile detalii vor stabili câștigătoarea”. Fostul mare internațional a comentat și alegerea Federației de a organiza Supercupa la Arad: „Mi se pare că aici e un spirit, lumea iubește fotbalul incredibil. Mâine, la meci, chiar dacă nu sunt echipe din Arad, vor veni mulți oameni de aici. Și omul care e mereu cu mine e din Arad. Mă refer la Cristi Panin, sunt legat și eu de Arad prin el. Panin e o legendă la CFR, a jucat și la UTA. Mereu îmi povestește lucruri frumoase de Arad și chiar îmi pare bine că e acest stadion, că a venit UTA în prima ligă și sper să ajungă în play-off din tot sufletul”
Cristiano Bergodi a vizitat Aradul în februarie, când echipa sa a pierdut cu 0-1 împotriva UTA-ei, însă tehnicianul italian este încrezător înaintea partidei de mâine seară de pe „Francisc Neuman”: „Ne dorim cu toții să câștigăm această Supercupă. Avem privilegiul de a juca acest meci care pe care contra unei echipe foarte bune, care a luat 5 titluri la rând. E normal că plecăm cu șansa a doua, ei au un lot valoric și numeric important. Dar și noi ne-am întărit, avem un grup bun și încercăm să facem un joc frumos. Sper ca spectacolul să fie frumos pentru suporteri, vor fi și fanii noștri, nu doar cei de la CFR, dar vor fi și susținători din Arad, cu siguranță. Nu știu dacă e presiune pentru ei sau pentru noi. Noi nu avem nimic de pierdut, am scris istorie în acest club, unul tânăr, născut în 2011. Faptul că am luat Cupa României e foarte important, jucăm fără presiune Supercupa. Vrem să ne distrăm, să jucăm bine, dar sperăm să și câștigăm.”
În sezonul precedent, Supercupa României a fost câștigată de Universitatea Craiova, care s-a impus cu 4-2 la loviturile de departajare împotriva lui CFR Cluj, după 0-0 în timpul regulamentar.
FOTO: FRF