„D'ale noastre” cu Poliţia Animalelor
23.03.2021

Prezent în emisiunea colegei noastre, Alina Fabri, şeful Poliţiei Animalelor Arad, Florin Agud, a vorbit despre ce se înțelege mai exact prin situația de pericol pentru animale.

„Noi intervenim în toate cazurile de maltratare, cruzimi ori abuzuri aduse animalelor. Avem drept de constatare şi sancţionare a contravenţilor, dar şi drept de cercetare penală, ceea ce înseamnă constatarea urmărirea penală în cadrul dosarelor penale. Procedura este relativ simplă. Ajungem la faţa locului, întocmim un proces verbal, în acest sens, cu starea de fapt, după care pătrundem în imobil luăm animalul în cauză şi, pe baza unui ordin de plasare, îl luăm de acolo şi îl ducem într-un adăpost autorizat.” – a declarat Florin Agud, în emisiunea „D'ale Noastre”.

Legea prevede că animalele aflate în pericol vor putea fi confiscate, iar polițiștii vor avea dreptul să intre pe o proprietate privată fără mandat de la judecător dacă se constată că animalul este în pericol.

Mai mult, polițiștii se pot folosi de forțele și mijloacele din dotare ca să acționeze pentru salvarea unui animal, iar acțiunile polițiștilor, inclusiv cele de pătrundere, pot fi înregistrate cu mijloacele audiovideo sau foto din dotare, fără consimțământul persoanelor.

„În momentul în care dumneavoastră ne sesizaţi, dacă dumneavoastră deţineţi şi poze sau filmări, poate ne şi ajutaţi. Ne este mult mai uşor în identificarea agresorului şă în probarea faptei, în cazul în care agresorul, după ce este sancţionat, depune o contestaţie. Modificarile aduse legii protecţiei animalelor prevăd faptul că  noi putem pătrunde pe proprietăţile oamenilor fără acordul acestora atunci când există suspiciuni, cu atât mai mult când există certitudini, că un animal se află într-o stare de pericol.” – a mai spus şeful Poliţiei Animalelor Arad.

Arădenii s-au arătat încântaţi de această structură aflată în subordinea MAI şi spun că de mult trebuia luată această iniţiativă.

reporter: Ce părere aveţi despre Poliţia Animalelor? 

arădean 1: E bine, pentru protecţia lor, păi nu? 

arădean 2: Având în vedere toată violenţa împotriva animalelor din toată lumea, eu zic că ar trebui făcută chestia asta peste tot. 

arădean 3: Cred că e ceva benefic, pentru că trebuie să aibă grijă şi de ele cineva, să nu sufere abuzuri sau maltratări.

În cazul în care animalul este maltratat, legea mai prevede şi faptul că Poliţia Animalelor are tot dreptul de a confisca animalul în cauză. Ulterior, acesta poate fi chiar şi adoptat.

„Se emite un ordin de plasare a animalului în adăpost. Acesta are o valabilitate de 45 de zile, după care animalul poate urma procedura de adopţie. Animalul nu se mai returnează proprietarului. În cazul în care animalul este confiscat în baza unui dosar penal, atunci procurorul este cel care stabileşte în toate cazurile ceea ce se întâmplă cu animalul la finalizarea cercetărilor.” – a declarat Florin Agud, referitor la acest aspect.

Proiectul de lege de înfiinţare a Poliţiei Animalelor a fost aprobat anul trecut de către Ministrul de Interne, Marcel Vela, prin ordonanţa de urgenţă 175/2020.

Potrivit Ministrului, toate judeţele vor avea structuri, în care vor funcţiona 488 de angajaţi şi 88 de medici veterinari.

Emisiunea „D'ale Noastre”, în care inspectorul general Florin Agud va vorbi despre Poliţia Animalelor Arad, va fi difuzată marţi, 6 aprilie, de la ora 17:00, la Radio Arad şi de la ora 19:00 la Televiziunea Arad.