Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură a judeţului Arad este principalul furnizor de programe de formare profesională specializat în diverse domenii de activitate.
Cursurile care oferă calificări atestate și recunoscute, la nivel național, de Ministerul Muncii și Justiției Sociale și de Ministerul Educației Naţionale.
“CCIA Arad își propune să adapteze permanent oferta de cursuri, astfel încât să răspundă noilor tendințe și provocări din domeniu. De aceea, suntem deschiși propunerilor beneficiarilor cu privire la noi cursuri, modificări de structură, noi tematici sau alte aspecte care să contribuie la dezvoltarea sectorului privat,A DECLARAT preşedintele CCIA Arad, domnul arh. Gheorghe Seculici.
Ca şi noutate, începând de anul acesta,CCIA OFERA servicii personalizate :
Consultanţă
• în domeniul resurse umane
• în motivarea echipei
• în domeniul strategiilor regionale privind resursele umane
Consiliere
• Realizarea planurilor personale de cariera
• Evaluarea performanţelor
• Optimizarea proceselor
Coaching
• Team coaching – coaching pentru creșterea performanţelor echipelor focalizat pe nevoile imediate şi a celor pe termen mediu
• Coaching strategic – facilitatea conștientizării şi asumării unor măsuri strategice
Personalizarea se face în urma unei solicitări şi a unei evaluări inițiale a nevoilor organizației, în baza căreia se va stabili un plan de intervenție personalizat ce conține măsuri si termene de realizare.
CALENDAR CURSURI CCIA ARAD - ianuarie – iunie 2021
CARTON
• Inspector în domeniul Sănătăţii şi Securităţii în Muncă - ianuarie
• Manager proiect - ianuarie
• Administrator condominiu - ianuarie
• Intrastat - februarie
• Expert achiziţii publice – februarie
• Inspector resurse umane - februarie
• Consilier pentru dezvoltare personală - martie
• Responsabil protecţia datelor - martie
• Contabil - martie
• Arhivar - aprilie
• Formator – aprilie
• Responsabil mediu - aprilie
• Agent Imobiliar - mai
• Inspector Resurse Umane - mai
• Manager proiect - mai
• Auditor în domeniul calităţii - iunie
• Tehnician proiectant urbanism şi amenajarea teritoriului - iunie
„Anul ce s-a încheiat ne-a forţat să ne adaptăm şi să gasim noi soluţii pentru desfăşurarea activităţii de formare profesională. Astfel am aplicat şi respectăm toate măsurile necesare de protecţie pentru a putea interacţiona în siguranţă şi sperăm să ne reîntâlnim cu bine la noile serii de cursuri în 2021!”, informează prof. Carmen Crişan.
• La cerere, se pot organiza și alte cursuri care nu sunt prevăzute în program.
• Cursurile se vor desfășura la sediul Camerei de Comerț și Industrie si Agricultura Arad - strada Cloşca nr. 5 sau online.
Înscrieri şi informaţii suplimentare la Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Arad – Centrul de Formare Profesională, prof. Carmen Crişan, carmen.crisan@ccia-arad.ro, +40730 188 299.