Culte și Asociații religioase în Penitenciarul Arad
11.12.2019

În Penitenciarul Arad a avut loc o întâlnire de lucru cu reprezentații cultelor și asociațiilor religioase care desfășoară activități moral-religioase în mediul penitenciar, cu tema Rolul credinței creștine în rândul persoanelor private de libertate.

Întâlnirea a fost prezidată de către subcomisar de poliție penitenciară  Dan Halchin, directorul Penitenciarului Arad, care a mulțumit celor prezenți pentru devotamentul, dăruirea lor în activitățile spirituale din acest an, precum și pentru numărul mare de voluntari, care au permis organizarea în comun a diverse proiecte social-filantropice, în spiritul de toleranță și respect reciproc care fundamentează misiunea voluntarilor în propovăduirea Cuvântului Sfintei Scripturi.

Întâlnirea se înscrie în dialogul periodic pe care Penitenciarul Arad îl are cu bisericile, comunitățile și organizațiile religioase și a reprezentat o ocazie de a aborda în detaliu aspecte referitoare la valorile spirituale ale Bisericii creștine, puse în folosul deținuților de către voluntari, pentru o bună reușită a reintegrării lor în societate, în perioada post-liberatorie. 


FOTO - penitenciare.info