Cristian Muresan ales Presedintele Uniunii Balcanice de Motociclism (BMU)
31.01.2022

În acest sfârșit de săptămână 29-30 ianuarie 2022, Bucureștiul a fost gazda Congresului Uniunii Balcanice de Motociclism (BMU), reprezentanții Federațiilor de motociclism din șapte țări fiind prezenți la întâlnire.

Președintele Federației Române de Motociclism, domnul Cristian-Ioan Mureșan, a fost ales Președinte al Uniunii Balcanice de Motociclism pentru un mandat de patru ani cu votul a șase federații, în timp ce contracandidatul său din Grecia, domnul Stylianos Korelis (vicepreședinte al Federației Elene de motociclism), a primit un vot. Adunarea Generală a Uniunii a hotărât de asemenea mutarea Secretariatului BMU la București și înființarea ca entitate juridică pe teritoriului României, cu un nou Statut. Federațiile din România, Bulgaria, Serbia, Grecia, Turcia, Moldova și Macedonia de Nord s-au constituit ca membri fondatori ai noii Uniuni Balcanice de Motociclism.

Secretarul de Stat pentru Sport din partea Ministerului Sportului, domnul Thomas-Răzvan Moldovan, a fost prezent de asemenea la eveniment, onorând invitația Președintelui Federației Române de Motociclism. Domnul Moldovan și-a exprimat sprijinul pentru dezvoltarea motociclismul românesc și a fost încântat de încrederea investită de Federațiile din regiunea balcanică în Președintele FRM. Cei doi au decernat împreună trofeele pentru întrecerile pe națiuni desfășurate sezonul precedent, România câștigând două locuri unu (Supermoto și Extrem Enduro) și două locuri doi (Viteză și Moto Classic).

A fost stabilită de asemenea atât componența Consiliului Director, cât și cea a Comisiilor de Specialitate, Federația Română de Motociclism fiind reprezentată de experți în toate organismele de lucru ale Uniunii. Secretarul General FRM, domnul Sabin-Valeriu Olariu, a fost numit în funcția de Secretar General al Uniunii Balcanice de Motociclism. Au fost stabilite și modificările regulamentelor balcanice pentru pregătirea sezonului 2022, dar și evenimentele din calendarul sportiv.

Consiliu Director al Uniunii Balcanice va fi condus de către noul Președinte și va fi alcătuit din Președinții Federațiilor de Motociclism din Serbia, Bulgaria, Grecia și Turcia:

- Cristian-Ioan Mureșan – Președinte BMU, Președinte FRM (România);

- Bozidar Mihailovici – Prim-Vicepreședinte BMU, Președinte AMSS (Serbia);

- Angel Trakov – Vicepreședinte BMU, Președinte BMF (Bulgaria);

- Maria Tsesmeli – Vicepreședinte BMU, Președinte AMOTOE (Grecia);

- Bekir Unus Ukar – Vicepreședinte BMU, Președinte TMF (Turcia).

În final, președintele FIM-Europe, domnul Martin de Graaff a transmis un mesaj prin intermediul platformei online Zoom, felicitând noua echipă de conducere, subliniind importanța dezvoltării și funcționării a asociațiilor regionale din cadrul FIM-Europe (Uniunea Europeană de Motociclism).

Cristian-Ioan Mureșan îl succede la președinția Uniunii pe bulgarul Bogdan Nikolov, care a fost la conducere vreme de cinci mandate, până la retragerea sa în 2021. Prima decizia a noului Președinte al Uniunii a fost aceea de a acorda titlul de Președinte de Onoare domnului Nikolov, ca recompensă pentru munca acestuia în interesul BMU, întinsă pe trei decenii.

Cristian-Ioan Mureșan, Președintele FRM și BMU:

"Mă bucură și mă responsabilizează încrederea acordată de membrii țărilor din Uniune. Vreau ca întrecerile BMU să fie un reper în materie de motociclism, acționând ca o locomotivă pentru sportul pe care cu toții îl iubim. De asemenea, îmi doresc ca Uniunea Balcanică să conteze în plan european iar Campionatele balcanice să fie rampa de lansare a sportivilor noștri către nivelul următor de competiție. Avem mult de muncă dar bazându-mă pe implicarea oferită de fiecare Federație sunt convins că vom reuși să reclădim Uniunea pentru membrii federațiilor noastre."

Thomas-Răzvan Moldovan, Secretar de Stat pentru Sport, Ministerul Sportului:

“Sunt fericit când pot să constat că o federație sportivă din România are succes în plan internațional prin muncă depusă în interesul activității sportive și voi fi alături de orice eveniment care reușește să aducă plus valoare sportului românesc în lume. Îmi doresc să dezvoltăm împreună sportul cu motor și voi sprijini acțiunile motociclismului românesc. ”