Așa cum ne-am obișnuit încă de la începutul pandemiei, duminica se fac mai puține teste. Din această cauză și numărul de cazuri noi de îmbolnăviri este mai mic în weekend. Este cazul și pentru ultimele 24 de ore când numărul de cazuri noi la nivel național, 3.743 ar părea la prima vedere, unul dătător de optimism; asta însă până ce observăm numărul de teste efectuate în aceeași perioadă: 7.902. Așadar, aproximativ jumătate din cei testați duminică au fost raportați pozitiv. 70 dintre aceștia sunt raportați în județul Arad, acolo unde mai avem 123 de vindecări și 4 decese (din 60 la nivel național).
Numărul total de cazuri active în județul Arad este de 1287, dintre care 265 necesită internare. 2578 de persoane se află în carantină la domiciliu.
În 15 localități din județul Arad incidența numărului de cazuri raportate în ultimele 14 zile depășește 3 la mia de locuitori. Printre acestea se află și municipiul Arad, cu o incidență de 4,59. Cele mai mari valori se înregistrează în comunele Dorobanți (12,63) și Șilinidia (11,33)