De la intrarea în vigoare a Ordonanței Militare nr. 2 și
până în prezent, au fost plasate în carantină instituționalizată 450 de
persoane care nu au respectat perioada de autoizolare. De asemenea, 8 persoane
aflate în carantină au părăsit locația în care au fost plasate, pentru
acestea fiind dispusă măsura
carantinării pentru o nouă perioadă de 14 zile.
Până astăzi, 25 martie, pe teritoriul României, au fost
confirmate 906 cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19
(coronavirus). Dintre cele 906 persoane confirmate pozitiv, 86 au fost
declarate vindecate și externate (53 la Timișoara, 23 la București, 6 la
Craiova, 2 la Constanța, unul la Cluj și unul la Iași).
Până astăzi, 25 martie, 13 persoane diagnosticate cu
infecție cu COVID-19 și cu boli cronice preexistente, internate în spitale din
București, Iași, Suceava, Arad, Craiova, Timișoara și Bacău, au decedat.
De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 144 de noi cazuri de îmbolnăvire. Pacienții nou confirmați au vârsta cuprinsă între 3 ani și 79 de ani. La ATI, în acest moment, sunt internați 18 pacienți, din care 8 în stare gravă. Starea de sănătate a celorlalți pacienți este bună, staționară.
Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt
6.016 de persoane pentru care se efectuează verificări pentru a depista dacă au
contactat virusul COVID – 19 (coronavirus). Alte 96.055 de persoane sunt în
izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală. Menționăm că aceste
cifre referitoare la persoanele carantinate și izolate nu cuprind cifrele cu
privire la situația din municipiul București, pentru care vom comunica în cel
mai scurt timp posibil.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 14.466 de teste, din care 646 în unități medicale private. În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 1.391 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 9.359 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.
Până în prezent, prin structurile abilitate ale MAI au fost
întocmite 167 de dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de
zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin.
1 Cod Penal. Totodată, Poliția și Jandarmeria au aplicat 1.336 de sancțiuni
contravenționale pentru nerespectarea măsurilor de izolare/carantină.
De asemenea, cu ocazia formalităților de intrare în țară, Poliția de Frontieră a întocmit 4 dosare penale, în care sunt cercetate 18 persoane, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals în declarații, faptă prevăzută și pedepsită de art. 326 Cod Penal.
UPDATE | SITUAŢIA LA NIVEL DE ARAD: Conform raportării Direcției de Sănătate Publică a Județului Arad, în centrele de carantină erau cazate, în această dimineață la ora 9.00, 86 de persoane. Totodată precizăm că astăzi, 25.03.2020, numărul total al persoanelor care au încheiat perioada de 14 zile de carantină a ajuns la 80. În ceea ce privește persoanele autoizolate la domiciliu, acestea sunt în număr de 1205, în timp ce numărul total la zi al persoanelor pentru care s-a încheiat perioada de autoizolare la domiciliu este de 304.
În ultimele 24 de ore, echipele mixte ale Inspectoratelor Județene de Poliție, Jandarmi și Poliției Locale au verificat 1305 persoane și 31 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate cu privire la respectarea măsurilor de autoizolare/carantină, respectiv a măsurilor de restricționare a circulației persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, dispuse prin Ordonanța Militară nr. 2 a Ministrului Afacerilor Interne privind măsuri de prevenire a răspândirii COVID-19. A fost întocmit un dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor și au fost aplicate 14 amenzi contravenționale, în valoare de 4.100 de lei, pentru nerespectarea regimului de autoizolare la domiciliu. De asemenea, au fost aplicate 33 de amenzi contravenționale, în valoare totală de 56.500 lei, pentru nerespectarea prevederilor O.M.2. privind circulația persoanelor în intervalul orar 22.00-06.00.