Prima zi de lucru din 2021 a adus, în Arad, şi o serie de acțiuni de verificare a respectării măsurilor de protecție pentru prevenirea și combaterea COVID-19.
Mai exact, potrivit unui comunicat emis de către Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Arad, luni, 4 ianuarie 2021, sub autoritatea Instituției Prefectului Judeţului Arad, polițiștii, împreună cu jandarmii și polițiștii locali, au desfăşurat acţiuni de verificare a respectării măsurilor impuse în contextul stării de alertă în zone aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri și terase, dar şi în mijloacele de transport în comun.
Scopul vizat de aceste acţiuni îl constituie prevenirea răspândirii virusului SARS-CoV-2.
În cadrul acțiunilor desfășurate au fost legitimate 2.545 de persoane, verificate 121 de societăți comerciale, restaurante, terase, unităţi tip fast-food, hoteluri, pensiuni şi alte spaţii de cazare, parcuri și zone de agrement, gări, autogări precum și 20 de mijloace de transport în comun.
Pentru abaterile constatate au fost aplicate 105 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 19.000 de lei, dintre care 4, în valoare de 1.500 de lei, pentru nerespectarea interdicțiilor privind deplasarea/libera circulație, iar celelalte pentru nepurtarea măștii de protecție.