Încă nici nu a început bine proiectul strategic al județului Arad pe următorul ciclu de finanțare europeană, Consiliul Județean a și făcut deja o economie consistentă la acest proiect.
Consiliul Județean Arad recuperează 1,2 milioane de lei de la Agenția de Dezvoltare a Regiunii V Vest. Suma reprezintă contravaloarea documentației economice pentru proiectul de modernizare a drumurilor din nordul județului Arad. Documentația economică stă la baza proiectelor tehnice care urmează să fie realizate. Modernizarea rețelei rutiere în zona de nord a județului Arad presupune intervenții de la nivel de fundație la trei drumuri în lungime totală de 74 km: Mișca-Apateu-Berechiu, Seleuș-Șicula-Cermei-Berechiu-limită județ Bihor, Șepreuș-Cermei-Beliu.
Este vorba despre proiectul strategic asumat în acest mandat de actuala conducere a Consiliului Județean.
„Aducem fonduri europene pentru modernizarea celor 74 km de drumuri județene și am reușit să recuperăm până și banii pentru documentația economică. Cele 1,2 milioane de lei le vom folosi pentru a realiza 4-5 km de covoare asfaltice, adică îi folosim să reparăm alte drumuri (de exemplu, cu această sumă se poate moderniza un drum asemănător celui dintre Iratoș și Dorobanți)”, a declarat Iustin Cionca, președintele CJA.