Comuna Hălmagiu va fi cadastrată integral din bani europeni
08.09.2020

Contractul, care prevede înregistrarea, gratuită pentru cetățeni, a tuturor imobilelor din comună, a fost semnat de Guvernul Ludovic Orban, prin Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) și urmează să fie semnat și de prestator.

Toate terenurile și construcțiile din cele 11 sate ale comunei Hălmagiu (Bănești, Bodești, Brusturi, Cristești, Hălmagiu, Ionești, Leasa, Leștioara, Poienari, Tisa și Ţărmure) vor fi înregistrate în evidențele de cadastru și carte funciară, gratuit pentru cetățeni. 

Totodată, proprietarii imobilelor din comună beneficiază de dezbaterea gratuită a succesiunilor și eliberarea, fără costuri, a certificatelor de moștenitor.

Noile cărți funciare ale celor aproximativ 16.600 de imobile care însumează  9.700 de hectare vor fi deschise la finalul lucrărilor, termenul de execuție fiind de 591 de zile. 

Finanțarea este asigurată din fonduri europene prin Programul Operațional Regional 2014 – 2020 – Proiectul major „Creșterea gradului de acoperire și incluziune a sistemului de înregistrare a proprietăților în zonele rurale din România”, implementat de ANCPI.

Lucrările de cadastru general din comuna Hălmagiu vor fi realizate de Asocierea SC Procad SRL/SC Geomatics Integrated Services SRL, care a câștigat licitația inițiată de Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI), în anul 2018.