În şedinţa ordinară a Consiliului Judeţean, desfăşurată astăzi, consilierii judeţeni au aprobat trecerea unei parcele de teren, în suprafaţă de 906 mp, din domeniul public al Municipiului Arad în domeniul public al Judeţului Arad. Prin preluarea acestui teren, Consiliul Judeţean face un nou pas în ceea ce înseamnă realizarea obiectivului de investiţii ,,Construire Secţii Obstetrică Ginecologie şi Neonatologie, Secţie Chirurgie Infantila, Secţie Pediatrie” din incinta Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad. „Ne dorim un complex pediatric nou, cu circuite medicale moderne, care să asigure toate condiţiile necesare în tratarea copiilor, inclusiv efectuarea investigaţiilor medicale necesare stabilirii diagnosticului. Mă bucur că Primăria Arad a răspuns atât de prompt solicitării noastre, un demers important şi necesar pentru demararea proiectului”, a declarat Iustin Cionca, preşedintele Consiliului Judeţean Arad.
Vă reamintim că noul pavilion de pediatrie va fi construit la Spitalul Județean și va consta într-o clădire pe şapte nivele, care va cuprinde secţiile de neonatologie, obstetrică-ginecologie, pediatrie şi chirurgie şi ortopedie infantilă. Valoarea investiţiei a fost estimată la suma de 40 de milioane de euro.
Necesitatea construirii unui pavilion spitalicesc destinat pentru îngrijire și tratament pediatric a venit ca urmare a faptului că două din cele trei clădiri ale Maternului sunt revendicate, dar și din dorința de a grupa cât mai multe secții în același loc, pentru o mai bună funcționare a circuitelor medicale.