Clanuri mafiote vizate de DIICOT
24.11.2021

În urma sutelor de percheziții efectuate în cele 4 județe au fost găsite droguri, teancuru de bani, saci cu parfumuri, bijuterii si aur.

"Acțiunea relevă preocuparea structurii specializate de a investiga în mod constant infracțiunile de trafic de persoane și de minori, precum și orice forme de exploatare a persoanelor vulnerabile, parte a eforturilor autorităților române de aplicare a legii, de a combate în mod eficient acest fenomen infracțional. Totodată, sunt vizate și grupuri infracționale implicate în săvârșirea altor fapte aflate în competența de investigare a DIICOT care au activat pe teritoriul național sau cu componentă transfrontalieră.

Perchezițiile au scopul de a obține probe despre activitatea ilegală a grupurilor de criminalitate organizată, pentru tragerea lor la răspundere penală, precum și identificarea bunurilor susceptibile de a fi confiscate sau destinate recuperării prejudiciilor. Acțiunile urmăresc, în final, crearea unui climat optim de siguranță al cetățenilor și nu în ultimul rând protecția victimelor infracțiunilor.

În cursul acestei zile, în funcție de evoluția anchetelor, în fiecare caz în parte, DIICOT și Poliția Română vor oferi informațiile ce pot fi făcute publice”, se arată într-un comunicat al DIICOT.