CJA finanțează o parte din activitatea școlilor speciale din județ
08.01.2021

Consiliul Județean Arad finanțează o parte din activitatea școlilor speciale din județ. De aceea, consilierii județeni au aprobat, în ședința Consiliului Județean de astăzi, reţeaua şcolară a unităţilor de învăţământ special liceal şi special postliceal din judeţul Arad pentru anul şcolar 2021-2022. 

„Investiția este, de fapt, în viitorul acestor copii. Sunt persoane cărora trebuie să le asigurăm șanse egale pentru a se putea integra corect în societate, fără niciun fel de discriminări. Domeniile educaționale sunt astfel alese încât cei cu nevoi speciale să se poată susține, ca adulți, din aceste activități”, a afirmat Ionel Bulbuc, vicepreședinte al Consiliului Județean Arad.

Rețeaua de școlarizare pentru învățământul special liceal și postliceal special propusă să funcționeze în județul Arad în anul școlar 2021-2022 cuprinde următoarele domenii organizate la Liceul Special „Sfânta Maria” Arad:

- învățământ postliceal special; domeniul: Sănătate și asistență psihopedagogică; calificarea: Asistent medical balneo-fizio-kinetoterapie și recuperare;

- învățământ special liceal; domeniul: Resurse naturale și protecția mediului;

specializare profesională: Tehnician în silvicultură și exploatări forestiere.