CJA a cofinanţat construirea a 24 de capele mortuare în judeţ
07.01.2022

Consiliul Județean Arad a cofinanțat în ultimii cinci ani, în perioada 2016-2021, construirea a 24 de capele mortuare în județ. Deși la prima vedere poate părea un obiectiv neconvențional, el este totuși foarte important, pentru că aceste capele, care se adaugă la cele deja existente sau construite de primării din alte surse, au schimbat obiceiurile de înmormântare din județul Arad.

În ultimii ani și prevederile legislative au impus o schimbare a ritualului de înmormântare, iar multe dintre primării s-au aliniat noilor reguli cu ajutorul Consiliului Județean.

La acest moment, după alocarea fondurilor de la Consiliul Județean, sunt finalizate 15 capele mortuare noi, la Apateu, Cărand, Felnac, Mișca, Olari, Sintea Mică, Pilu, Pleșcuța, Seleuș, Moroda, Șeitin, Șepreuș, Șimand, Vinga, Zăbrani. Șapte capele se află la faza de construire, în localitățile Ineu, Hășmaș, Iermata, Sintea Mare, Șicula, Chereluș, Zărand, iar la stadiul de documentație tehnică sunt două capele, la Tauț, respectiv Vărădia de Mureș.

,,Am considerat aceste investiții necesare pentru comunitate, întrucât într-un moment atât de dureros, cum este pierderea unei persoane apropiate, putem oferi un spațiu adecvat ultimului omagiu. Construirea acestor capele putem spune că practic a schimbat obiceiurile de înmormântare în multe locuri din județul Arad”, a declarat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.

Consiliul Județean Arad a alocat acestor investiții, în perioada 2016-2021, în total, aprox. 7 milioane lei, cofinanțare pentru primăriile locale. În afara localităților amintite există localități unde primăriile sau bisericile au construit capele din diferite alte surse de finanțare.