Ciucur va lipsi 3 luni de pe gazon
11.07.2019

Alexandru Ciucur va lipsi de pe teren aproximativ 3 luni de zile. Mijlocaşul UTAei, în vârstă de 29 de ani, s-a accidentat la antrenamentul de ieri la o schimbare de direcţie. Acesta a efectuat un RMN, iar testele au arătat o ruptură de tendon, iar acesta va avea nevoie de operaţie. În funcţie de următoarele teste se va stabili şi perioada de indisponibilitate, însă cel mai probabil, Ciucur va rata jumătate din meciurile din turul Ligii Secunde pentru UTA. 

Ciprian Rus şi Marius Tomozei au suferit şi ei accidentări de la startul pregătiriilor de când arădenii s-au reunit. Rus a avut nevoie de 2 săptămâni de repaus, iar la revenirea pe gazon va purta o mască de carbon, în vreme ce Tomozei a avut probleme la gleznă, după amicalul cu Progresul Pecica. Lista indisponibililor este completată de Yuri Coulibaly, care este absent aproape 6 luni. 

UTA va evolua la finalul acestei săptămâni într-o partida amicală, cu Luceafărul Oradea. 

Foto: uta-arad.ro