Modificare importantă pentru cine vrea să schimbe furnizorul de electricitate: Citiți indexul contorului înainte, acum contează! O nouă reglementare a ANRE vine în sprijinul consumatorului casnic de energie electrică ce vrea schimbarea furnizorului, în contextul liberalizării pieței.
În momentul în care clientul casnic decide să schimbe furnizorul de energie electrică ar fi bine să citească indexul contorului său, ca să nu aibă surprize legate de plata unor consumuri estimate din trecut, stabilite de vechiul furnizor. Va fi luat în calcul, legal, și nu vor mai exista surprize legate de plata unor consumuri estimate, ulterior! ANRE a stabilit, într-un proiect de reglementare, că indexul contorului citit de client este cel folosit în calculul facturii, atât cea de la vechiul furnizor, de la care plecați, cât și noului furnizor, la care mergeți. Dacă nu transmiteți dvs. indexul, o va face distribuitorul, dar nu în același moment în care vă doriți transferul. Modificarea înlătură posibilitatea unor plăți pe consumuri estimate, situație care a mai apărut în contextul schimbării furnizorului de electricitate.