INSP a actualizat definițiile de caz pentru sindromul respirator acut cu noul coronavirus și recomandă testarea cu prioritate a 13 categorii de persoane.
Acestea sunt:
1. Persoane simptomatice, inclusiv personal medico-sanitar si auxiliar
2. Contacți apropiaţi simptomatici ai cazurilor confirmate
3. Pacienţi cu maximum 48 de ore înainte de procedura de transplant (asimptomatici) şi donatorii de organe
4. Echipele medicale de prelevare a organelor pentru transplant – la fiecare 2 săptămâni
5. Pacienţi asimptomatici cu imunosupresie în contextul bolii sau indusă medicamentos, cu maximum 48 de ore inainte de internarea în spital.
6. Pacienți oncologici asimptomatici aflați în curs de chimioterapie și/sau radioterapie
7. Pacienți oncologici asimptomatici înainte de intervenții operatorii sau manevre invazive, cu maxim 48 de ore înaintea intervenției/manoperei. În cazul pacienților copii care se internează cu însoțitor, se testează și însoțitorul.
8. Pacienti hemodializaţi asimptomatici - de 2 ori pe lună
9. Pacienti hemodializaţi simptomatici
10.Persoane instituționalizate asimptomatice – de 2 ori pe lună
11. Personalul de îngrijire din centre rezidențiale – de 2 ori pe lună
12. Gravidele asimptomatice care se află în carantină / izolare la domiciliu sau au fost contact direct cu un caz confirmat – în ziua 14, dacă nu au devenit simptomatice
13.Personal medico-sanitar si auxiliar asimptomatic contact direct cu caz confirmat, în a 6-7 zi de la ultimul contact posibil infectant.
În ce privește actualizarea definițiilor de caz pentru sindromul respirator acut cu noul coronavirus, INSP menționează:
Caz suspect:
Orice persoana cu infecție respiratorie acută (debut brusc cu cel puțin unul din următoarele simptome: tuse, febră, dificultate în respirație (scurtarea respiratiei) / Orice persoana cu pneumonie, bronhopneumonie +/- pleurezie / Orice persoana cu infecție respiratorie acută severă (SARI) (febră sau istoric de febră ŞI tuse ŞI dificultate în respirație (scurtarea respiratiei) ŞI care necesită spitalizare peste noapte)
Pentru copiii cu vârsta până la 16 ani care prezintă manifestări gastro-intestinale (vărsături, diaree) neasociate cu alimentația, se poate suspecta infecția cu SARS-CoV-2.
Contactul direct este definit ca:
- Persoană care locuiește în aceeași gospodărie cu un pacient cu COVID-19;
- Persoană care a avut contact fizic direct cu un caz de COVID-19 (ex. strângere de mână fără igiena ulterioară a mâinilor);
- Persoană care a avut contact direct neprotejat cu secreții infecțioase ale unui caz de COVID-19 (ex. în timpul tusei, atingerea unor batiste cu mâna neprotejată de mănușă);
- Persoană care a avut contact faţă în faţă cu un caz de COVID-19 la o distanţă mai mică de 2 m şi cu o durată de minim 15 minute;
- Persoană care s-a aflat în aceeași încăpere (ex. sala de clasă, sală de ședințe, sală de așteptare din spital) cu un caz de COVID-19, timp de minimum 15 minute şi la o distanţă mai mică de 2 m;
- Persoană din rândul personalului medico-sanitar sau altă persoană care acordă îngrijire directă unui pacient cu COVID-19
Legătura epidemiologică ar fi putut avea loc în perioada de 14 zile anterioare datei debutului.
Decesul cu COVID-19 este definit ca decesul survenit la un pacient confirmat cu COVID-19, cu excepția situațiilor în care există o altă cauză clară de deces care nu poate fi în relație cu COVID-19 (ex.traumatism, hemoragie acută majoră, etc) și la care nu a existat o perioadă de recuperare completă între boală și momentul decesului.