Carte despre viaţa şi cariera „Eroului de la Sevilla”
19.02.2021

Fostul mare portar al Stelei și fost președinte de imagine de la FCSB, Helmut Duckadam, a anunţat, pe Facebook, că în luna martie va fi lansată o carte despre viaţa şi cariera sa.

Romanul intitulat «Der Tormann» este o cartea scrisă în limba germană de Milan Radin, cel care a contribuit în ultimii ani la crearea, lansarea şi dezvoltarea multor branduri internaţionale, fiind totodată şi omul din spatele brandului Hduckadam 86 şi partenerul fostului portar.

Arădeanul originar din Semlac, supranumit şi „Eroul de la Sevilla“, a mai menţionat şi faptul că ulterior cartea va fi tradusă şi în limba română.

Marele portar a început să joace fotbal în 1975, la Gloria din Arad. 

Până în 1983, când s-a transferat la Steaua Bucureşti, a mai evoluat la UTA, în sezoanele 1977 şi 1978-1983, dar şi Constructorul Arad, în sezonul 1977-1978.

Helmut Duckadam a câştigat un titlu de campion şi o cupă a României, în anul 1985, dar şi Cupa Campionilor Europeni, în 1986, an în care a şi fost desemnat cel mai bun fotbalist român.