Începând de miercuri, 20 mai, arădenii își vor putea cumpăra măști de protecție și de la chioșcurile de bilete ale Companiei de Transport Public Arad, aflate la Podgoria, Fortuna și Piața Romană.
Pe durata stării de alertă, în scopul limitării răspândirii infecţiei cu noul coronavirus SARS-CoV-2 în rândul populației, S.C. Compania de Transport Public Arad S.A, precum și ceilalți operatori de transport au obligația de a asigura călătorilor, contra cost, măști medicinale simple pentru protecția nasului și a gurii, care urmează a fi comercializate la punctele de vânzare a biletelor de tramvai/autobuz sau, după caz, în mijloacele de transport în comun. În cazul refuzului călătorilor de a purta masca de protecție sau a refuzului de a respecta măsurile de păstrare a distanței fizice sanitare, conducătorul autovehiculului poate să nu permită accesul acelui călător/acelor călători în mijlocul de transport în comun. În cazul în care este necesar, conducătorul de autovehicul sau tramvai poate solicita sprijinul instituțiilor abilitate, prin apelarea numărului unic de urgență 112.
Decizia a fost luată de Grupul de suport tehnic privind gestionarea bolilor înalt contagioase la nivelul județului Arad, cu avizul Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Arad.
În consecință, CTP Arad a comandat pentru început 10.000 de măști. Acestea vor putea fi cumpărate la prețul de 1,5 lei bucata.
„Ne conformăm în acest fel și deciziei Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, însă mai mult decât atât ne dorim ca arădenii să folosească în siguranță mijloacele de transport în comun. Numai respectând normele de distanțare socială și pe cele de igienă vom reuși să reintrăm în normnalitate.” – a declarat viceprimarul Ionel Bulbuc pe pagina sa de Facebook.