Breteaua de coborâre spre Timișoara de pe autostrada A1 va fi închisă luni, 8 iulie
07.07.2024

Montarea de parapete pe rulouri

Conform DRDP Timișoara, luni, 8 iulie, breteaua de coborâre spre DN 6 / Timișoara de pe autostrada A1, la km 494+236 (Remetea Mare), va fi închisă pentru montarea de parapete pe rulouri.


Rute alternative

Până la finalizarea lucrărilor, pentru ieșirea spre Timișoara, pe sensul Lugoj – Timișoara, se poate coborî prin nodul rutier Topolovățu Mare și apoi pe DN 6 spre Remetea Mare, sau prin nodul rutier Giarmata.


Siguranța rutieră

Acest sistem rutier de siguranță a mai fost montat în zona de administrare a DRDP Timișoara, pe DN 58, între Reșița și Soceni (CS), și DN 7 Vărădia – Bârzava (AR), în zone unde există pericol de accidente. Parapetele pe rulouri sunt concepute pentru a evita evenimentele rutiere soldate cu leziuni mortale, redirecționând vehiculele înapoi pe calea de rulare și evitând astfel părăsirea suprafeței carosabile.