Blanca, selectată la TIFF
20.07.2021
Este din Arad şi a studiat actoria la Facultatea de Teatru şi Film din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca.
Vorbim despre actriţa Blanca Doba, care a fost selectată anul acesta în programul TIFF “10 pentru FILM”.
Concret, programul este o rampă de lansare dedicată actorilor care s-au remarcat pe scenele teatrelor din România, dar care încă nu au avut șansa să se afirme pe marile ecrane.
În cadrul acestui program, actorii vor beneficia de materiale de prezentare, broşuri, fotografii şi clipuri realizate într-un studio profesionist, şi vor participa la o serie de workshopuri şi întâlniri.
Ce înseamnă, însă, pentru Blanca această selectare?
Actorii vor fi prezentaţi publicului, jurnaliştilor şi oamenilor care le-ar putea schimba carierele, respectiv regizori, producători români şi străini, directori de casting şi agenţi.
Astfel, acest program poate fi o rampă de lansare atât pentru lumea teatrului naţional, cât şi pentru cel internaţional.
În 2017, în cadrul Galei Tânărului Actor HOP, arădeanca Blanca Doba a fost laureată cu premiul pentru cea mai bună actriţă, secţiunea individual.
Mai mult, Blanca a fost nominalizată la Premiile UNITER, categoria „Debut”, pentru rolul Teo din spectacolul „Fata Morgana” de Dumitru Solomon.
Anul acesta Festivalul Internațional de Film Transilvania se va desfăşura între 23 iulie - 1 august.