Ieri după amiază, în apropierea unei stații de carburanți din Grădiște, mai multe persoane s-au luat la bătaie. Observând conflictul violent un cetățean a sunat la 112. Un echipaj de Jandarmerie a ajuns de urgență la adresa indicată și a identificat persoanele implicate, doi bărbați și două femei din Mehedinți, cu vârste cuprinse între 20 și 38 de ani. Cearta ar fi pornit de la o neînțelegere cu privire la o sumă de bani pe care unu dintre bărbați ar fi datorat-o celuilalt.
În urma verificărilor efectuate și stabilirii identității persoanelor implicate în scandal, jandarmii au avut surpriza să constate că pe numele unei femei din acel grup, este emisă o alertă de coronavirus asociat și conform Centrului Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției Arad, aceasta figura în carantină la domiciliul declarat în județul Mehedinți, până în data de 5 martie inclusiv, deoarece s-a întors recent dintr-o țară cu risc epidemiologic ridicat – Marea Britanie.
În conformitate cu prevederile legale în vigoare, jandarmii i-au sancționat contravențional pe toți cei implicați în eveniment, cu amenzi în valoare totală de 1000 de lei, pentru provocare și participare la scandal.
De asemenea, femeia depistată că a părăsit locuința, a fost şi ea sancționată contravențional cu amendă în valoare de 1000 lei, pentru nerespectarea perioadei de carantinare la domiciliul declarat, ulterior fiind condusă la un centru de carantină instituționalizată unde va locui pentru următoarele 14 zile cu suportarea integrală a cheltuielilor.