Guvernul a alocat ieri 7,9 milioane lei Aeroportului Arad, iar consilierii județeni au inclus astăzi această sumă în bugetul Aradului.
Consilierii județeni au votat, în cadrul unei ședințe extraordinare, rectificarea bugetului de venituri și cheltuieli al județului cu suma de 7.900.000 lei, reprezentând alocarea unei sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2021, pentru susținerea activității aeroportului din Arad. Aceste fonduri sunt destinate depășirii dificultăților financiare cu care se confruntă Aeroportul Arad SA ca urmare a pandemiei de COVID-19.
„Situaţia cu care se confruntă aeroporturile regionale având un trafic de maximum 200.000 de pasageri pe an în ceea ce priveşte dezvoltarea serviciilor şi în atragerea de capital este mai dificilă decât cea cu care se confruntă principalele aeroporturi din Uniune. Prin urmare, în condiţiile de piaţă actuale, aeroporturile regionale pot întâmpina dificultăţi în asigurarea finanţării activităţilor lor în absenţa unei finanţări publice. Apreciem preocuparea guvernului pentru alocarea acestor sume, cu atât mai mult cu cât aceasta este a treia rectificare pozitivă a anului, un fapt fără precedent de când sunt eu președintele Consiliului Județean Arad”, a declarat Iustin Cionca, președintele CJA.