Bancomat aruncat în aer
14.02.2020


În această noapte, în jurul orei 03:20, I.P.J. Arad a fost sesizat despre faptul că bancomatul unei agenții bancare de pe Calea Timisorii ar fi fost distrus prin explozie, din interiorul acestuia reclamându-se lipsa casetelor de valori cu bancnote.


La fața locului, s-a deplasat de îndată echipa complexă formată din polițiști ai Serviciului de Investigații Criminale si ai Serviciului Criminalistic, constatând că două persoane necunoscute, cu fețele acoperite au pulverizat cu ajutorul unui spray, vopsea pe camerele de supraveghere, la fața locului fiind observat un autoturism de teren de culoare închisă. 


În continuare se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat și distrugere.

Sursa : IPJ Arad