Ratacea dezorientat in centru, pe Bdul revolutiei, în fata magazinului Profi. Proaspat tuns, cu zgarda rosie la gat şi o hainuta gri, alerga disperat de la un om la altul, in speranta ca va fi ajutat.
O femeie l-a indepartat cu piciorul, gest care m-a infuriat peste masura. Cum sa lovesti un ghemotoc de 2 kg cu haina cu tot? Urmaream scena de peste drum, asteptand sa trecem strada, la semafor. Fara sa gandesc prea mult am luat catelul pe sus. Am intrebat in stanga si in dreapta, daca stie, cineva, ceva.
Am hotarat, impreuna cu Marius, cameramanul meu, sa luam jucaria vie cu noi la filmare, la Centrul Militar Judetean. Zis si facut. Am revenit la redactie, unde dupa ce l-am postat pe fb, micutul shitu s-a acomodat rapid cu Leia, catelusa mea.
Ne pregateam sa mergem la un medic veterinar, cand, in mai putin de o ora de la postarea pe fb, stapanii micutului patruped au venit la redactia tv. Au postat si ei, pe fb, vestea disparitiei lui OZZI si intr-un sfert de ora au aflat ca micutul e la TV Arad. Se numeste OZZI si se pare ca a iesit pe poarta lasata deschisa de o vecina, pe strada Vasile Alecsandri.
Le multumim internautilor pentru postarile lor si ne bucuram ca aventura micutului OZZI s-a incheiat cu bine !