Pompierii din toată ţara vor avea tehnică modernă de intervenţie, în condiţiile în care mare parte a autospecialelor de stingere incendii trebuie înlocuite. 40 la sută din autospeciale sunt vechi de peste 25 de ani. Totul va fi posibil după ce reprezentanţii Inspectoratului Genereral pentru Situaţii de Urgenţă au semnat un proiect, alături de cei ai Ministerul Afacerilor Interne pentru a achiziţiona 476 de autospeciale noi. Acestea vor ajunge în toată ţara, în următorii 2 ani, printr-un proiect cu finanţare europeană.
Proiectului „Viziune 2020”, finanţat prin Programul Operațional Infrastructură Mare, are valoarea de peste 680 de milioane euro. La Arad 5 autospeciale, vechi de 25 de ani, vor fi înlocuite cu unele noi. Pompierii arădeni sunt deja beneficiarii mai multor proiecte regionale sau naționale.
Contractul a fost fost semnat în cadrul unie videoconferințe, la care au participat toate inspectoratele pentru situații de urgență din țară.
Informare DSU: Astăzi, 15 iunie 2021 (n.r.: ieri), a avut loc conferința de deschidere a proiectului VIZIUNE 2020, evenimentul fiind marcat de semnarea a două Acorduri-cadru privind furnizarea a 476 de autospeciale de stingere a incendiilor.
În baza celor două acorduri-cadru, în valoare totală estimată de 779.670.873,52 lei cu TVA (aprox. 159 milioane Euro), vor fi încheiate contracte subsecvente pentru furnizarea a 276 autospeciale de stingere cu capacitatea de 4.000l, respectiv 200 autospeciale de stingere cu capacitatea de 10.000l.
Autospecialele vor fi achiziționate prin proiectul VIZIUNE 2020, finanțat prin Programul Operațional Infrastructură Mare, a cărui valoare este de aproximativ 682 milioane euro.
Mijloacele tehnice vor fi destinate intervenției pentru stingerea incendiilor în mediul urban și rural, ce necesită cantități însemnate de substanțe stingătoare, punându-se accentul pe deplasarea rapidă, realizarea în timp scurt a dispozitivului de intervenție și utilizarea apei cu randament de stingere ridicat.
Prin implementarea proiectului se asigură îmbunătățirea nivelului de dotare, înlocuirea autospecialelor cu durata normată de exploatare depășită și acoperirea deficitului.
Reînnoirea parcului auto a reprezentat și reprezintă în continuare o prioritate pentru noi, având în vedere că unitățile operative încă dețin tehnică de intervenție cu durată de exploatare depășită, înregistrându-se un număr mare de autospeciale de stins incendii cu o vechime de peste 20 de ani.
La activitate au participat ministrul Afacerilor Interne, Lucian Nicolae Bode, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Cristian Ghinea, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, dr. Raed Arafat și inspectorul general al IGSU, general-maior Dan-Paul Iamandi.