Au fost prinşi de jandarmi în timp ce furau
30.08.2021

Doi bărbați care au sustras componente din structura parapetului de protecție al unui drum comunal au fost prinși de jandarmi   

În noaptea de joi spre vineri în jurul orei 00.30, echipajul de Jandarmerie aflat în serviciu a fost sesizat prin apel de urgență la 112, despre faptul că doi bărbați demontează mai multe componente metalice din structura unui parapet de protecție care urmează să fie instalat pe DC 83 între localitățile Lalașinț și Belotinț, lucrările fiind încă nefinalizate. 

Echipajul de Jandarmerie a plecat imediat spre locul indicat și a surprins în flagrant  doi bărbați, cu vârste de 21 respectiv 27 de ani din Belotinț, chiar în momentul în care aceștia se pregăteau să transporte cu ajutorul unui moped, o componentă metalică din structura parapetului de protecție, în lungime de aproximativ șase metri.

Întrebați despre activitatea desfășurată, cei doi bărbați le-au spus jandarmilor că voiau să testeze puterea mopedului. 

Având în vedere cele constatate, jandarmii au întocmit pe numele bărbaților actele necesare începerii urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat și distrugere, conform prevederilor Codului Penal. 

Actele de sesizare au fost înaintate organelor de urmărire penală în vederea continuării cercetărilor.