Au condus fără permis
16.03.2020

Polițiștii Secției 2 Micălaca au depistat în trafic, un bărbat de 33 de ani din Zimandu Nou, în timp ce conducea un autoturism pe strada Voinicilor din municipiu, fără a deține permis de conducere.

Polițiștii orașului Pâncota au depistat un bărbat de 52 de ani din aceeași localitate, în timp ce conducea un autoturism pe raza localității, fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Pe numele celor doi șoferi, polițiștii au întocmit dosare de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere fără permis.