Atenționare Meteo: Cod Galben de Furtuni în Județul Arad
05.05.2024
România Vest Weather Forecast and Reports a emis o informare meteo pentru nordul și estul județului Arad.
Zona este sub cod galben de furtuni începând de azi de la ora 13:00 și până mâine la ora 22:00, având în vedere prezența fenomenelor severe în Crișana, Oltenia și mai ales în Banat.
Fenomene Vizate:
Averse de ploaie moderate/abundente, cantități semnificative de apă, descărcări electrice, intensificări ale vântului și grindină.
Detalii:
- În zonele montane, se așteaptă averse moderate, local semnificative cantitativ.
- După-amiaza, vor fi averse moderate și abundente, însoțite de descărcări electrice temporare și, izolat, grindină.
- Vântul va avea intensificări puternice la rafale, depășind temporar 40 km/h.
- Riscul principal este reprezentat de acumularea rapidă a cantităților de apă și de grindina de dimensiuni mici.
Sub cod Galben, se așteaptă averse moderate și temporar abundente, însoțite de descărcări electrice și izolat, grindină de dimensiuni mici sau măzăriche. Cantitățile de apă pot ajunge local între 15-30 l/m2 și, izolat, 25-40 l/m2.