Atenţie şoferi!
22.04.2021


Conducatorii auto care le permit animalelor de companie să ocupe locul din faţă riscă amenzi de până la 2.900 de lei. Potrivit legislaţiei în vigoare transportarea animalelor pe locurile din faţă constituie cotravenţie şi este încadrată în clasa a IV-a de sancţiuni.
De asemenea „aplicarea de afișe, reclame publicitare, înscrisuri sau accesorii pe parbriz, lunetă sau geamurile laterale care restrâng sau estompează vizibilitatea” reprezintă contravenție,
Clasa a IV-a de sanctiuni prevede aplicarea unei amenzi cuprinse între 9 și 20 de puncte de amendă, astfel că amenda poate varia între 1.305 lei și 2.900 de lei, pentru că punctul de amendă e 145 de lei. Pe lista accesoriilor intră odorizante, carnete de notițe, diverse obiecte religioase (icoane și cruciulițe), suporturi pentru diverse dispozitive electronice, zaruri supradimensionate, vinietele sau abțibilduri lipite pe marginea parbrizului, pozele cu membri ai familiei sau cu prieteni trecuți în neființă.
De asemenea, „aplicarea tratamentelor chimice sau a foliilor pe parbriz, lunetă sau pe geamurile laterale” reprezintă contravenție și e sancționată tot cu amendă de pana la 2.900 de lei.