Astra Vagoane câștigă licitația de 100 de tramvaie la București
08.09.2020

Potrivit unei informări emise de Direcţia Generală de Achiziţii Publice din cadrul primăriei capitalei, asocierea româno-chineză, Astra Vagoane - CRRC, a primit din partea Primăriei București maximul de punctaj la ultima evaluare a ofertelor, după decizia favorabilă a Curții de Apel București. Mai exact, în data de 24 iunie, Curtea de Apel București a dat dreptate asocierii menționate aflată în dispută cu firma din Turcia care a fost desemnată inițial câștigătoare.  Concret, Curtea a respins atunci acțiunile depuse de Primărie și Durmazlar împotriva deciziei CNSC din decembrie 2019, care dădea dreptate asocierii româno-chineze. Motivarea deciziei a fost făcută în 15 iulie, iar zece zile mai târziu a fost primit acceptul Autorității de Achiziții. Potrivit aceleaşi informări, zilele următoare, reprezentanţii Astra Vagoane - CRRC vor avea o întâlnire cu reprezentaţii Direcţiei Generale de Achiziţii Publice din cadrul Primăriei București, pentru a semna contractul.

„Pentru noi, ca şi societate, înseamnă foarte mult! Ne-am dorit foarte mult să livrăm tramvaie în capitala ţării noastre. Este pentru noi o carte de vizită care ne deschide, pentru viitor, posibilitatea de colaborare şi de livrare de tramvaie şi în alte capitale din Europa.” a declarat pentru Televiziunea Arad, Gheorghe Florin Sîrbu, director general adjunct ASTRA VAGOANE CĂLĂTORI

Cât despre parcursul lung până la câştigarea licitaţiei, director general adjunct ASTRA VAGOANE CĂLĂTORI, Gheorghe Florin Sîrbu, a mai declarat: "A fost o cale lungă cu suişuri şi coborâşuri, dar până la urmă totul e bine când se termină cu bine. Şi acest rezultat al procedurii, această comunicare are un termen de atac prevăzut la art. 8 din legea 101, iar după ce acest termen de atac va fi încheiat, vom primi o informare ulterioară asupra datei şi orei la care vom fi invitaţi la sediul instituţiei din Bucureşti, pentru semnarea contractului."

Astra Vagoane – CRRC a primit 100 de puncte, respectiv maximul posibil, la licitaţie. Puntajul maxim a fost oferit pentru criteriul de atribuire "cel mai bun raport calitate-preţ". Astfel, licitaţia pentru contractul estimat la 176 milioane de euro, a fost câştigată de firma arădeană.